… inceput de sfarsit …

ziua se cunoaste se cunoaste dupa cum se incepe, dar ce se intamplata cu cei ce nici nu au iesit din noapte? noapte viselor si a sperarii, a intunericului in cele din urma? raman ei acolo sau sunt treziti din acea noapte vesnica a subconstientului? se conformeaza ei realitatii dure in care trebuie sa continue sa mearga chiar daca nu mai e aproape luna sa le lumineze calea? il accepta ei pe soare ca inlocuitor al celei care le stia toate secretele sufletului amarat? cine ii va alina daca vor cadea?

si eu mi-am pus aceste intrebari imediat ce mi-am dat seama ca nu mai e cea a fost … tot eu sunt, dar oricum … intr-o alta forma. e ultima zi … ultima zi a acestui ciclu ireversibil si necesar existentei mele ulterioare. ma asteptam altfel sa treaca, sa fac mai multe nebunii, dar nu iti schimbi firea peste noapte.  le multumesc totusi parintilor ca au reusit sa ma aduca pana la varsta asta fara a intampina careva devieri intr-un oarecare fel.

eu … deja am pasit in ceea ce conventional este numit majorat … am 18 ani … om mic in lumea asta mare. ceea ce imi da totusi intrederea ca nimic nu se diferentiaza atat de mult de ceea ce a fost pana acum este atitudinea mea fata de lumea ce ma inconjoara. mereu in opozitie si mereu mai diferita decat tot ceea ce are loc impotriva firii mele si a conceptiei mele despre viata si existenta in general. sper sa reusesc sa pastrez aceste trasaturi si in urmatorul ciclu, sa nu ma daram la fel ca frunza in vant, sa raman in pozitie verticala  in ciuda tuturor greutatilor.

 

singur in visare

viteza vantului te poarta in lumi indepartate, soarele incalzeste cu o necunoscuta sfiala de a nu fi descoperit si pedepsit, iarba vrea sa creasca dar se intimideaza de ritmul mult prea rapid al omului trecator, pasarile cu greu ies din vizuine … iarna a fost prea lunga si prea grea. cu toate acestea, e o noua zi de primavara, a douazeci si saptea a primaverii anului acesta. atmosfera e promitatoare, se anunta un an binecuvantat de Cel de Sus. Razele Soarelui se chinuie sa scoata din casa oamenii care inca nu au realizat intentia naturii de a se trezi si de a incepe in ritm alert viata anului 2010. Putinele parcuri din oras sunt vizitate de parinti cu copii mici care admira, impreuna cu odorasele lor, divina magie a trezirii naturii la viata. cu toate acestea, nu e de ajuns … nu toti ies afara din casa. e prea greu sa scoti singuratatea afara … implantarea ei in cele mai ascunse colturi ale casei a inlaturat orice posibilitate de lupta cu ea … cel mai usor e sa lenevesti, sa stai fara nici un gand, sau cu prea multe. indiferent de sunetele ce ies din difuzoare, senzatia e aceeasi … gol profund si un abis vesnic. cine ar putea intelege daca nu numai cei ce trec prin aceasta stare … timpul le va rezolva, dar nu stiu in ce masura.

somnul e cel mai bun prieten al omului … il ajuta sa scape pentru o perioada oarecare de realitatea cotidiana … mai greu e sa adormi, dar oricum, dupa ce ai adormit visele sunt cele ce te ajuta sa evadezi in spatii nestiute si necuprinse de ochiul uman. e simplu sa existi intr-un asemenea spatiu … nestiut de nimeni, invizibil daca vrei, realizand ceea ce in lumea reala e imposibil … trairile sunt mai intense, exteriorizarea lor e lipsita de dificultati, prietenii sunt sinceri … intervine ceva in aceasta forma a existentei umane si te impune sa revii la ceea ce nu iti permite sa te exprimi fara limite … trezirea e inevitabila … toate visele se spulbera si te vezi nevoit sa infrunti viata.

natura totusi e aproape … mai ales spre sfarsitul zilei cand te decizi ca ar fi bine sa faci o plimbare … materialismul, il simti ca te sufoca cand esti in  cercul societatii … desi incerci, nu poti sta pentru prea mult timp inconjurat de persoane care au idealuri straine de ale tale … evadezi … intri din nou in singuratatea ascunsa in colturi … ea o parte din tine … ea esti tu

 

franturi de ganduri neterminate …

speranta moare ultima.eu as vrea altceva sa moara ultima,iar speranta sa nu mai existe deoarece e simbolul incertitudinii.trebuie sa lucram din greu la asta insa nu stiu daca are rost … in singuratate nu poti face nimic altceva decat sa speri

exteriorizeaza-ti sentimentele cat poti tu de mooolt,sa nu ajungi sa simti ca timpul a trecut in zadar.nu e de ajuns sa simti … trebuie sa mai spui de acest fapt pentru ca nu toti observa ce sentimente ai.viata e atat de scurta, clipele sunt atat de neinsemnate cand nu ai ceea ce iti doresti … sau ceea ce iubesti.as vrea si eu,dar …. distanta e mare … vorbele scumpe … puterea e mica

viata e prea scurta ca s-o pierzi pe nimicuri … traieste cu adevarat, fara remuscari si suferinte.zambeste celor care te fac sa suferi si nu lua la suflet tot raul din lume.viata te face mai puternic daca reusesti sa treci peste momentele grele.sunt sigura ca voi trece si eu peste ele si voi fi fericita cand in cele din urma voi reusi

depaseste greutatile pentru ca dincolo de ele e adevarata frumusete a vietii. acolo poti gasi si adevarata iubire si cine stie … poate ca vei fi fericit

Singura in noianul imens al zapezii inegalabilului trecut.

 

STOP!!!

daca ar sti cei din jur cat de dificil e sa inaintezi cand tot ceea ce te defineste este atat de nesigur si de putred, cand tot ceea ce credeai mai sfant nu e decat minciuna … realitatea de cele mai multe ori este mai cruda decat orice altceva pe lumea asta, iar viata in asemenea conditii isi pierde valoarea si sensul normal. dificultatea existentei intr-o asemenea situatie pune piedici in dezvoltarea normala a oricarui. intreaga sa viata va purta amprenta acelor urme lasate de durerea deplina a noianului de evenimente ce l-au marcat … vinovati suntem noi, societatea. cu ce e vinovat acel bebelus ce se naste intr-o familie in care relatiile sunt distantate si chiar violente? cu ce e vinovat el ca cei ce l-au adus pe lume nu au constientizat faptele pe care le-au facut concepand un copil cand ei singuri nu erau destul de dezvoltati emotional? cate persoane deja mature nu ar vrea sa se intoarca in timp si sa le aminteasca celor ce le-au dat nastere ca nu e tocmai bine ceea ce fac, ca mai devreme sau mai tarziu vor plati pentru ceea ce fac ei acum, ca nu sunt potriviti, ca ea nu e acea femeie, el nu e acel barbat … ca rezultatul a ceea ce fac ei acum nici nu il pot concepe la momentul de fata, ca ceea ce fac le va afecta copii in cele din urma, ca vor suferi intr-un mod pe care nici sa il viseze nu pot … le-ar spune pur si simplu STOP!!!

 

teoria chibritului

mereu la inaltime, incerci sa duci o viata care sa corespunda cu ceea ce cere societatea sau mai bine zis accepta ea. nu mai conteaza ceea ce ne dorim noi, ce simtim si ceea la ce am visat mereu.  rutina zilnica face in asa mod incat toate aspectele vietii sa devina uniforme, fara sens de multe ori si fara o valoare personala. fericirea se vede numai daca este in varful unui munte, insa nu se tine cont ca e destul de greu sa ajungi acolo, iar intregul drum parcurs are o importanta si o valoare mult mai mare. totul tine de viziunea noastra si de ceea ce vrem noi sa vedem. materialismul ne priveaza de adevaratul sens al vietii si de ceea ce implica el. e mult mai usor sa aruncam cu gunoi de vorbe in sufletele celor dragi decat sa le alinam durerea si speranta. poate ca e un mod de afirmare, o rabufnire interioara ce nu isi poate gasi o altfel de exprimare, sau cine stie, poate ca noi insine vrem ca lucrurile sa evolueze astfel … toate acestea sunt doar o parte din acele lucruri care alcatuiesc teoria interminabila a chibrutului … probabil ca toti constientizeaza aceste lucruri, insa nu prea multi incearca intr-un oarecare fel sa schimbe aceste lucruri … sper totusi ca eu voi reusi sa fac ceva in ceea ce priveste viata mea si a celor din jurul meu