ziua se cunoaste se cunoaste dupa cum se incepe, dar ce se intamplata cu cei ce nici nu au iesit din noapte? noapte viselor si a sperarii, a intunericului in cele din urma? raman ei acolo sau sunt treziti din acea noapte vesnica a subconstientului? se conformeaza ei realitatii dure in care trebuie sa continue sa mearga chiar daca nu mai e aproape luna sa le lumineze calea? il accepta ei pe soare ca inlocuitor al celei care le stia toate secretele sufletului amarat? cine ii va alina daca vor cadea?
si eu mi-am pus aceste intrebari imediat ce mi-am dat seama ca nu mai e cea a fost … tot eu sunt, dar oricum … intr-o alta forma. e ultima zi … ultima zi a acestui ciclu ireversibil si necesar existentei mele ulterioare. ma asteptam altfel sa treaca, sa fac mai multe nebunii, dar nu iti schimbi firea peste noapte. le multumesc totusi parintilor ca au reusit sa ma aduca pana la varsta asta fara a intampina careva devieri intr-un oarecare fel.
eu … deja am pasit in ceea ce conventional este numit majorat … am 18 ani … om mic in lumea asta mare. ceea ce imi da totusi intrederea ca nimic nu se diferentiaza atat de mult de ceea ce a fost pana acum este atitudinea mea fata de lumea ce ma inconjoara. mereu in opozitie si mereu mai diferita decat tot ceea ce are loc impotriva firii mele si a conceptiei mele despre viata si existenta in general. sper sa reusesc sa pastrez aceste trasaturi si in urmatorul ciclu, sa nu ma daram la fel ca frunza in vant, sa raman in pozitie verticala in ciuda tuturor greutatilor.
calimara de amintiri 