felinarele noptii nu reusesc sa acopere golul zilei ce a trecut ca neobservata. ziua face lumina, dar nu mereu. de multe ori se intampla ca tocmai ziua sa fie cea care sa te cufunde in intunericul vietii si al cugetarii indelungi asupra ceea ce se numeste intr-un singur cuvant viata. prea scurt zis viata si prea multe insemnand in cele din urma. oricum semnificatiile mereu sunt prea largi, cuvintele prea seci pentru a cuprinde intregul continut emotional trait de cel ce cuvanteaza, sau prea bogat in comparatie cu ceea ce traieste cel ce utilizeaza cuvintele.
noaptea s-a lasat fara a se gandi la ceea ce intampina in calea sa. tristetea iese din ascunzisuri pentru a se pune la masa mare. intunericul e cel ce o ajuta sa se simta ca acasa. oameni, vinovati ca nu au alungat si nu au scapat de aceasta stare se macina din ce in ce mai mult. dificultatea e prea mare.
eu? eu stau cu degetele pe tastiera, ochii pe ecran … mintea departe. de-ar sti si ea pe unde aluneca poate ca s-ar intoarce mai repede si ar iesi din visarea in care involuntar patrunde cu toata fiinta. noaptea constiintei e mult mai productiva si mai creativa decat intreaga existenta diurna. spiritul divin al acestei creatii invaluie negura noptii dandu-i aroma unei visari pline de farmec.
sper ca noaptea va fi nu numai timpul pentru odihna trupului uman, ci si a sufletului care nu se rasfrange numai la somn. implinirea sufleteasca sa fie prezenta in adancul cugetarii fiecaruia, iar conceptia despre noapte sa nu mai fie negativa, sa se observe si latura binecuvantata a celui de Sus care ofera suficient timp pentru meditatie si analiza.
calimara de amintiri 