nesiguranta

diparitia a ceea ce nici nu se naste e uneori mai tragica decat intraga existenta constienta a cuiva sau a ceva. durerea suferita a ceea ce nici nu a apucat sa existe e sfasietoare, iar semnele de intrebare ce apar zguduie din radacini intreaga-mi fiinta? distanta e de vina, ochii care nici nu au avut sansa sa se intalneasca, gandurile prea multe care nici nu s-au putut scrie pe foaia imaculata a constiintei … tot ceea ce nu imi permite creierul sa verbalizez, inima pastreaza si rumega. de ce nu avem curajul sa simtim cu inima si nu cu constiinta? de ce intre doua persoane apare mereu constiinta si nu permite sa aiba loc un schimb fluent de idei, sentimente care inima le nutreste in cel mai sincer mod?

ce ma face sa scriu aceste randuri? … poate ca dorinta de a nu mai trece prin ceea ce zilnic initiez … conversatii mascate si fara sens in comparatie cu ceea ce cu adevarat ar trebui sa fie … dorinta de a fi eu si nu ceea ce imi dicteaza constiinta … dorinta de a fi aproape de acea persoana care in cele din urma e ceea ce am asteptat … acel print din poveste, pe alocuri cu unele defecte dar care pentru mine e cu adevarat un print, acea dorinta arzanda de a strabate distanta cu gandul doar pentru a fi aproape, pentru a alina durerea celuluilalt si setea mea nebuna de comunicare si … cine stie … iubirea adevarata

poate ca e greu de crezut, dar sunt unele momente cand simti ca ai intalnit persoana potrivita cu toate ca nu ai avut niciodata ocazia sa fii fata in fata cu ea. poate ca e ciudat, poate ca nu e adevarat, poate ca voi da gres si de data aceasta, insa ceea ce simt este ca DA … poate fi ea. sentimentul este profund … nu stiu ce va urma, insa cu siguranta vor fi unele clipe de suferinta, cu toate ca poate fi si implinire. suferinta este inevitabila totusi tinad cont de aceea ca distanta ramane unul dintre acele coordonate care mereu va desparti doua suflete gemene