dincolo de aparente

mititica  de tot, dar cu o dorinta imensa de viata, afirmare si cel mai important, existenta … asa ma vad eu si incerc sa fac cate pot si cum pot … pacat ca cei din jur nu inteleg asta

incerc sa aduc cinste parintilor, rudelor, sa aiba cu cine se mandri surioara, bunicii ajutor si sprijin, cunoscutii de la cine lua energie … pacat ca vad doar aceea ca nu reusesc toate si sunt mereu cu gandul in alta parte

incerc sa fac bine ceea ce fac, de multe ori ajung la compromisuri, dar asa cel putin pot face fata la un nivel inalt cerintelor activitatilor in care ma implic … pacat de cei ce vad ca nu reusesc tot la timp si se uita numai la momentul de fata

imi caut prietenii cand mai scap de incarcarea zilnica, e egoist poate si din partea mea, dar altfel nu mai reusesc … pacat ca ei nu mai au timp de mine

vad ca sunt in afara tuturor variabilelor spatiale si temporale, nu-mi mai dau seama de e noapte sau zi, de locul unde ma aflu si emotiile care mi le provoaca aceste locuri … pacat ca nu mai am notiunea timpului

vreau multe, incerc multe, tind si la mai multe, vreau sa ating idealul trasat cu ceva vreme in urma cat mai repede, sa ajung la un alt nivel al dezvoltarii mele personale, sa fiu cea care exista in plan ipotetic pentru a trece mai usor peste tot ceea ce intalnesc zilnic … pacat ca sunt doar dorinte, realizabile doar in conditiile in care voi avea doar destula putere

vreau sa fiu din nou in mijlocul prietenilor mei, sa ii am aproape, sa fiu apreciata nu dupa ceea ce incerc sa fac, dar dupa simplul principiu  al prietenii si al relatiilor pe care le stabilesc cu cei din jur … pacat ca ei nu ma mai vad aceeasi

sunt aceeasi, sunt irina, unde m-ati pierdut?

oricum … chiar si asa nu vad chiar totul in negru … e foarte gri doar, culoarea mea preferata … si cred ca voi urma principiul care ma insoteste mereu, daca voi nu ma vreti, ma vreau eu asa cum sunt … pacat doar ca e foarte dureros

dincolo de aparente sunt aceeasi, mai ocupata, mai preocupata de ceea ce ma defineste, de cei din jur, mai sensibila la tot ceea ce intra in contact cu mine. incercati doar sa nu judecati daca nu aveti capacitatea de transpunere in pielea mea … nu cred sa le reusiti pe toate mai bine ca mine

 

indiferenta fata de ce ai insemnat candva

Credeam în dragostea ta, dar mi-am dat seama că nu ura este opusul dragostei, ci indiferenţa.

Eşti imun la toate. Nu ura te face să fii păcătos, ci indiferenţa faţă de cei ce ţin la tine.

Ceea ce creşte în mine este ură şi indiferenţă. Acesta este rodul a tot ceea ce cândva era totul.

Tot ceea ce eşti este izvorât din ignoranţă. Nici nu tinzi la perfecţiune, pentru că nu-ţi ajunge înţelepciunea necesară pentru astfel de realizări omeneşti.

Eşti atât de actual … nu rămâi cu nimic în urma modei. În colţuri creşte indiferenţa ce-ţi dă putere să frângi inimi.

Blândeţea ta rupe hotarele realului. O fiinţă pură nu poate fi blândă şi în acelaşi timp atât de indiferentă. Tu le reuşeşti pe toate.

Eşti politicos cu cei ce te înconjoră. Încep să cred că această politeţe a ta cu mine este o indiferenţă organizată.

Am descoperit cea mai puternică forţă din univers … indiferenţa. Tot ce atins ea este lipsit de sens. Nici dragostea mea nu mai are nici un sens.

În spatele indiferenţei tale se ascund nişte atitudini neştiute de mine. Aş vrea să ştiu ce se ascunde în spatele ei pentru a putea merge mai departe. De altfel sunt blocată în această prăpastie a durerii.

Nu mi-e frică de duşmani. Cel mai rău lucru pe care îl pot face este să mă omoare. Nici de prieteni nu mi-e frică. Ei m-au trădat şi mă vor mai trăda în continuare. Mi-e frică de cei indiferenţi deoarece ei nici nu ucid, nici nu trădează, însă cu acordul lor se comit şi omoruri şi trădări.

Ignoranţa ta m-a trimis în noaptea minţii, noapte în care nici lună nu e, nici stele.

Cu toate că la moment mi se pare imposibil, sper că voi reuşi să te uit. Este un lucru ce ţine de timp şi de indiferenţă … va ajunge o vreme când mă voi sătura de atâta suferinţă şi nepăsare. Va veni acel moment când voi simţi că trăiesc şi nu are rost să mă mai gândesc la tine. Pentru un moment aş vrea şi eu să fiu indiferentă, însă imi dau seama că nu pot … asta ar însemna să nu mai fiu eu.

 

efemer sau sempitern???

nu de multe ori ma intreb care este rostul existentei umane, pentru ce luptam zilnic, care este sensul a tot ceea ce facem si, in general pentru ce trebuie sa jucam atat de mult teatru?

nu mai e ceea ce a fost si asta o stim cu totii … nu mai avem aceleasi valori, credinte, convingeri, chiar nici trebuintele nu mai sunt aceleasi.

ce fac eu? … singura nu imi pot da seama … imi caut locul sub soare, incerc sa fac ceva pentru mine, pentru familia mea, pentru numele, pentru cei ce m-au invatat, pentru tara mea spus intr-o forma mai scurta … de ce asa? pentru ca simt ca doar asa poti indeplini adevarata ta menire in viata … incerc, nu vad rezultatul imediat si incerc cat mai multe … sper sa reusesc ceva totusi

efemera sau sempiterna? … depinde de cum isi alege fiecare sa isi duca viata … eu aleg sa fie una reala … doar privind dintr-o parte iti poti da seama, cu toate ca eu  nu cred ca fac nimic maret, nimic iesit din comun, nimic prea complicat pentru existenta umana in general

sempitern … asta e raspunsul pe viitor cu toate ca drumul spre vesnicie e dificil … speranta si dorinta de perseverare ramane