am inchis toate usile … am blocat toate ferestrele … toate urmele s-au sters, desi amintirile deseori spre acelasi meleag plutesc. e inevitabil sa nu le intalnesti, dar nu imposibil de trecut peste am blocat toate intrarile spre vechea cetate, am pus si propteli sa nu indrazneasca careva sa patrunda in labirintul propriei existente razlete … intimitatea, in forma ei autentica, era de neinlocuit … orice interactiune din lumea externa era ca rabufnire a celor mai diverse sentimente si trairi … zidurile de cele mai multe ori protejeaza de invaziile straine, dar ce sa faci atunci cand lupta se da in interior? care mai este rostul zidurilor? … poate ca ele te fac mai puternic, iar eu sunt inca o dovada a acestui fapt
zatul de cafea poate avea uneori forme prea ciudate, iar ceea ce am vazut de data aceasta acelasi lucru si il spune. de azi inainte voi bea doar cafea solubila … sa nu ma mai apuce dorul „sa citesc” si uite cum se face ca dintr-o simpla ceasca de cafea consumata inainte de un drum destul de obositor urmat de o sedinta epuizanta si acelasi drum de 2 ore inapoi totul se transforma in ceva exagerat, gandurile ti se abat prea departe, iti dai seama ca nu ai pus semnele de punctuatie necesare timpului anterior, ca nu ai reusit sa le marturisesti celor din jurul tau ceea ce te apasa pe sufletel si ceea ce pur si simplu ai fi vrut sa stie, ca te apuca nostalgia dupa ceva ce singur nu stii ce e, dar de prezenta caruia cu siguranta nu te-ai bucura … in fine … confuzie totala exista si ceva bun in starea in care ma aflu, reusesc sa mai fac unele totaluri, indiferent de natura lor:
- ranile provocate de pierderea cuiva mereu m-au durut, unele inca mai dor. niciodata nu am inteles cum poti duce dorul unei persoane pe care nu o cunosti, pe care niciodata nu ai avut-o langa tine, de care nu te leaga nimic real, ci doar ipotetic … curios e faptul cum ajung sa ma indragostesc anume de astfel de persoane … tocmai pe aceste persoane le-am si pierdut mereu, dar am mai inteles ca nu poti pierde ceva ce niciodata nu a fost al tau. chiar de as fi avut, nu as fi posedat, nu ar fi fost personal pentru ca, de la zamislire suntem liberi. si, ce inseamna libertatea pana la urma? … sa ai cel mai de pret lucru din lume fara a-l poseda;
- niciodata nu am fost legata de ceva anume, de persoane cu atat mai mult … dar uite cum se face ca la o anumita rascruce din viata noastra cineva intra si ravaseste toate convingerile anterioare. desi esti convins ca nu apartii nimanui si poate ca nimeni nu are nevoie de tine la fel de mult cum ai tu nevoie de acea persoana, iti dai seama ca esti un caz pierdut. nimeni nu iti poate fura libertatea, nimeni nu a furat-o pe a mea, desi cel mai infiorator lucru care ma poseda e propria-mi constiinta;
- iluziile se nasc datorita obiceiului prost de a te atasa de cineva cu toate ca realitatea poate fi cunoscuta doar de cei detasati. dar pana la urma, care este hotarul dintre real si imaginar? ce au avut de castigat cei care au fost neincetat detasati? sunt o fire idealista, romantica pe alocuri, de aceea si existenta intr-o forma detasata este imposibila, dar, cati oameni au avut de suferit de pe urma acestui fapt? … de la luciditate la nebunie este doar un singur pas, prefer sa fiu acaparata de cea din urma asumandu-mi riscul de a fi deosebita … pentru mine si pentru cei din jurul meu
- lupt pentru schimbare, iar schimbarea impotriva mea. e un tandem fara de care nu ar fi progres. cred ca si asta e motivul pentru care toate schimbarile din viata mea se datoreaza efortului depus de mine … nu degeaba schimbari pe toate fronturile nu se prea inregistreaza
- lucrurile care la un moment dat din viata noastra au o valoare incontestabila pentru noi, cu trecerea timpului se naruie … ajunge chiar o vreme cand uitam de ele … pacat doar de tot ce am investit in ele (nu ma refer la ceva material, ca e trecator … sufletelul doar daca e sa fie implicat intr-o masura mai mare) cu toate acestea, exista si lucruri care, indiferent de trecerea timpului, a distantei colosale si a oricaror altfel de impedimente, se sedimenteaza acolo, in sufletel si in inimioara … anume acele sedimente formeaza toate trairile pozitive si starile memorabile alaturi de persoane fara de care existenta nu poate fi socotita existenta
- surprizele placute se ciocnesc de tine cand te asteptai mai putin, bucuriile – in momente de maxima incordare, fluturasii in stomac exact atunci cand afara e un ger si un viscol naprasnic, buburuzele – cand viata e prea pestrita ca sa le mai observi si pe ele … si totusi … toate odata si odata apar si chiar nu mai conteaza in acele momente de toata filosofia si filosofarea existentei … oricum ea exista doar in singuratate
calimara de amintiri 