… inceput …

… inceput … de mijloc … de luna … dar totusi e un nou inceput … inceput de toamna …

de mult timp o asteptam si credeam ca imi va astampara dorul nebun … dorul de a alerga prin mine … de a ma regasi … de a comunica cu cea mai fina particica din mine … cu sufletelul meu … credeam ca ma va linisti, credeam ca va fi exact cea care va tempera totul … credeam … si inca mai cred … cred ca va veni … oricum timp mai este …

se spune ca cele mai trainice relatii se leaga anume toamna … am avut o teama ascunsa cu privire la acest anotimp si am incercat mereu sa il evit …. ce a fost sa fie a  inceput, a durat si s-a consumat in oricare alt interval de timp diferit de cel al frunzelor melancolice. nu stiu de ce de data asta e altfel, indiferent de faptul ca nimic nu e sigur, totul e aparent si nicidecum ideal … ceea ce e sigur e ca voi incepe o noua relatie, cu mine … independenta suna bine, doar ca e prea devreme pentru asta …. cu putin ajutor sper sa ma descurc

frunzele se tot aduna pe aleile singuratice desi nostalgicii plimbareti nu se sfiesc sa batatoreasca locurile de mult vazute de toti … si pana la urma, ce mai conteaza daca nu suntem nici columb, si nici macar america nu o descoperim? … descoperim o particica din sufletelul nostru, poate ca cea mai tainica si mai de neatins parte … cred eu ca asta e si farmecul anotimpului cu miros de gutui si nuci proaspat cazute de pe copac

imbulzeala gazelor nedumerite de racoarea diminetii te pune pe ganduri, nu te lasa sa te incumeti sa strabati frunzisul de la marginea parcului … si tot ceea ce iti ramane e sa ocolesti adaposturile fragile ale micilor gospodari stiind acolo, la capatul drumului, si la cealalta intrare in parc te asteapta ea sau el … si stii sigur ca ti-a pregatit o surpriza, ii poti citi in ochi bucuria si asta te alimenteaza sa nu te opresti aici … si continui pentru ca, intr-un fel oarecare asta e motivul pentru care deschizi ochii dimineata si ii inchizi seara … si chiar nu conteaza cat timp esti cu acea persoana pentru ca tu folosesti la maxim timpul pe care il ai, esti fericit si faci persoana de langa tine sa se simta incredibil … e un fel de crez pe care il urmezi mereu, indiferent de toate cele pe care le intalnesti … pur si simplu vrei sa fii fericit, desi fericirea are mai multe fete

vreau sa cred ca anotimpul pe care l-am ignorat mereu se va instala cu bine la mine, ca voi fi o buna gazda si, cine stie, poate ca va fi sa fie

PS. cantecul se incadreaza perfect in decor 🙂

 

acolo

am trecut astazi pe acolo. Pe acolo ai fost si tu, dar nu astazi. Pe acolo am fost impreuna, dar altfel eram ambii. Luminitele scanteiau mai aprig in trecut, acum erau lenese, parca tineau ritmul cu inima-mi tacuta. Teii ce in trecut imbatau atmosfera cu mireasma lor de neuitat acum erau ofiliti, pregatindu-se de lunga perioada de hibernare. Parcarea era goala. Parcul era altul. Bancuta cu „licurici” era ocupata si nu am reusit sa ma bucur de privelistea ce o oferea. Poate ca e mai bine, cu siguranta nu as fi vazut aceleasi lucruri de una singura … Primavara e altfel, totul e mai inflacarat, cu scantei, cu fluturasi si buburuze … Toamna e cu frunze uscate si melancolie, cu jaratec abia rumegand ce treptat se transforma in cenusa imprimand o siguranta mai mare. Timpul le va arata pe toate … Unde nu e loc de doi, unul nu are ce cauta … Se pare ca „parcul cu surprize” nu e gazda potrivita pentru mine … Fumul cu miros de prune uscate invaluie in el tot ce a fost, iar roua nocturna trezeste la viata fiecare particica care inca isi mai aminteste trecutul incert si nedeslusit … Ceea ce urmeaza e sigur, dar e diferit

 

… just in time …

… uite ca am mai fost la o nunta … uite ca am mai ratat un buchet, dar nu cred ca asta conteaza … dorinta sa fie, motive si cel mai important, 2 in unu … restul … povesti …

acum sunt sigura ca nu mai sunt sigura de nimic … nu totul functioneaza dupa reguli prestabilite, fixe si irevocabile … desi am vrea noi sa o controlam, destinul singur alege ce si cum urmeaza sa decurga in viata unui simplu om

zambetele si voia buna se impartasesc si inunda atmosfera intr-o maniera usor vibranda cu susur lin de izvor ce-si leagana apele spre valea timpului … abrupta si covarsitoare duce spre un final … dar pana la final mai sunt multe de colindat si de vazut …

… cu nabadai si cu atacuri fulgere la orice fel de integritate, emotionala in primul rand … cu dorinta de evadare din insasi existenta intr-un asa mod, cu dorinta de a fi un racusor voinic care face mai multi pasi inapoi decat inainte, dar care ajunge la locul la care se gandea de atata timp … ceva de genul … cuvintele sunt prea scurte si prea lipsite de intelesuri … sensul in sine e mult prea profund

… imi iubesc prietenii, le sunt recunoscatoare celor care incearca sa faca o schimbare in viata mea … iubirea e un sentiment mult prea profund de care nu toti se pot bucura … loc sub soare e mult si mare … persoane deosebite enorm de multe, adica fiecare e deosebit, doar ca trebuie sa descoperim anume deosebitul in oameni

vreau sa cred ca cei ce-si unesc destinele inteleg complexitatea acestui fapt si sunt siguri de urmari … continui sa cred ca iubirea exista, doar ca mai avem de lucrat cu totii la asta …

oamenii deosebiti merita sa fie fericiti, indiferent de toate greutatile si nevoiele vietii … jumatatile se intalnesc atunci cand crezi tot mai putin in acest lucru …

… mmm … just in time … incepe sesiunea, imposibil de trecut fara emotii suplimentare … va fi totul bine, sunt sigura de asta … un pic de descarcare emotionala simt ca e binevenita … asa ca, blogul e o buna metoda