totul va fi bine

si ce sa faci cand nimic nu mai are acelasi impact asupra ta, cand tot ce candva era totul acum e nimic? ce sa faci cand nu mai simti lucrurile la o intensitate maxima? sa fie oare ceva in neregula, sa fiu eu de vina cu ceva?
cand eram mai mica auzeam adesea ca daca nu e dragoste la prima vedere, atunci nimic nu mai are efect … totul e in zadar … de ceva vreme ma intreb eu deja ce e dragostea la prima vedere … sau mai bine zis ce e dragostea … intru in prea mari incurcaturi numai gandindu-ma la asta … nu mai e atat de important sa iti dai seama de toate acestea … mai important e sa simti, sa traiesti momentul si sa intelegi ca sunt printre putinele pe care le poti avea … de a fost sa fie dragoste iti vei da seama, poate ca mai tarziu, dar iti vei da seama
ce mi se intampla acum … prea greu sa imi dau seama, cu atat mai mult sa verbalizez … iata care este si motivul pentru care scriu, incercand ca macar eu sa inteleg ceva mai tarziu …
pur si simplu e bine … e bine si e suficient … mi-e de ajuns pana ce … nu vreau sa ma gandesc la complicatii sau la alte lucruri care inevitabil vor veni …
vreau sa ma consider inca micuta, sa pot lua lucrurile nu chiar atat de serios, pentru ca nici nu inteleg ce inseamna serios … viata e prea rapida sa inteleg ce e serios si ce nu e … nu vreau sa ma complic … probabil ca cineva isi da seama de asta … adica multi isi dau seama … persoanele mai apropiate, care stiu ce se intampla cu mine si cu conceptia mea despre lume …
vreau sa fie bine si atat … poate ca prea multe inseamna pentru mine bine, dar totusi atat de putine … deviza mea in viata este insasi aceastra expresie … totul va fi bine … de aici si pornesc si toate succesele si bucuriile mele …
cu mai putin de o saptamana in urma ma gandeam cum ar putea fi, cum ar putea parea, ce ar putea sa ma atraga la el , ce as putea vorbi cu el … ma gandeam daca va fi macar cat de cat asemanator cu ceea ce imi inchipuisem eu … nu ca asta era scopul, dar erau niste intrebari … ma chinuiau uneori, dar imi spuneam ca va fi bine
uite ca au disparut, dar ma intreb ce a ramas … a ramas increderea mea in ceea ce inseamna bine, am ramas eu si a ramas el, doar ca altfel … mai linistita, mai impacata cu sine din motive necunoscute inca … frica … nici nu cred ca a fost prezenta macar in unul din momentele de pana acum … pur si simplu m-am simtit protejata si atat … si nu ca vreau sa laud pe cineva, dar simt ca am incredere si atat …
poate ca gresesc, poate ca nu ar trebui, poate ca e prea devreme, poate ca nu il stiu atat de bine, poate ca el singur nu are incredere in sine … cu toate acestea, am incredere si atat … totul va fi bine

 

suflet boschetar

nu e prima data cand constientizez faptul ca versurile cantecelor pe care le ascult au o influenta directa asupra mea … iata cum se face ca si de data aceasta am dat de un cantec care ma rascoleste cu toata puterea. desi nu imi descrie adevarata stare in care ma aflu, a reusit cu o maiestrie care rareori reuseste sa ma doboare sa imi reverse emotiile prin lacrimi …

ce s-a intamplat?

mi-am dat seama ca nu tot ceea ce vrem poate fi cu adevarat al nostru, prezentul e mai important si cu mult mai frumos decat ceea ce rezerva viitorul …

daca ar fi sa parafrazez vorbele cantecului, insa din perspectiva mea cred ca ar fi ceva de genul: dragostea nu are margini, milionarii nu o pot cumpara, boschetarii sunt cei ce duc in spate povara acestei atrocitati cu chip frumos … dragostea nu are limite, nu are unitate de masura … daca ar fi sa fie data in chirie, nici banii nu ar mai avea  valoare … saracia mistuie fiinta in lipsa celei pereche, doar datorita dragostei nebune si in pustiu ar ploua …

ceea ce ma framanta pe mine … incet ajung boschetar desi nici nu stiu ce e cu mine … incep sa ma usuc, desi nici nu am motiv real, sa fac ceva nu pot, mi-e frica … de ce mereu e frica la mijloc? de ce mereu viitorul ma ispaimanta? de ce oare pustiul e cel ce ma stapaneste mereu cand nu gasesc solutii? de ce nu te intreb cum sa ma descurc? de ce nu stii prin ce trec? de ce mi-e atat de greu sa trec prin asta? de ce nu e departarea care sa ne apropie sufletele? de ce imi pun mereu acel de ce?

as vrea sa dau si eu in chirie toate aceste sentimente confuze … poate si-or recapata linistea … poate voi reveni la normal … poate ca si viitorul va fi mai senin si mai plin de promisiuni … poate ca si acea ploaie va uni ceea ce desparte desertul … poate ca nici boschetari nu vor mai fi, dar nici milionari … poate as fi implinita, desi greu de crezut … Fat Frumos mereu se ascunde si nu vrea sa iasa …

de ce acum cand te-am gasit vrei sa dispari?  sper sa mai ramai … sa nu fiu din nou singura pentru ca este cert ca nu voi mai reusi sa depasesc toate cate le-am planuit impreuna