tu … ideal imaginar

te caut in tot ce sunt si nu te gasesc … te-am pierdut in propria visare, in adancul sufletului … asta e cel mai greu

nici nu te-am avut, nu te-am simtit … doar erai … existai in mintea mea … ma alimentai cu nectar divin, cu dorinta de viata si cu perseverenta … ma faceai sa te caut mereu, sa nu am liniste pana nu te voi gasi … acum singura m-ai lasat …

vroiam mereu sa dau ochii cu tine, sa vad in ochii tai vapaia care ma incalzea ori de cate ori frigul imi racea sufletul … ai plecat, frigul m-a doborat, privirea si-a pierdut luciul …

vroiam sa cred ca am un partener de singuratate, meditatie care sa nu ma impuna sa fac ceva ce nu as vrea … acum mi-am dat seama ca trebuie sa infrunt de una singura toate cele ce ma inconjoara …

nu am vrut niciodata sa ranesc pe cineva, dar ceea ce am pierdut ma face sa ma gandesc daca ce am e cu adevarat ceea ce imi doresc … viziunea mea despre tine e cu mult superioara tuturor celor ce ma inconjoara si incearca sa isi lege intr-un oarecare fel viitorul de mine … nu sunt nici macar prezentul lor … sunt pierduta si eu in visare … ceea ce imi doresc este sa fiu cu adevarat singura …

si pana la urma cine esti tu? … un ideal … o nalucire … o imagine creata imaginar de mine … cine stie daca te voi gasi … prea multe calitati ai … esti mult prea perfect … cred ca de aceea te-ai si pierdut adanc in mine …  nu vrei sa ma sustii si de data asta … iti dai seama ca am gresit … trebuia sa nu ranesc pe nimeni, trebuia sa fiu sincera … sa recunosc ca am pe cineva, chiar daca numai in plan mintal … timpul le va aranja pe toate, dar pana atunci … cruta-mi existenta … permite-mi sa fiu din nou singura