… punct …

am tot alergat de colo colo in ultima vreme si nu am mai ajuns sa respir profund … astazi e ziua cea mare … cadere nervoasa, emotionala, tot … integritatea sufleteasca de pana acum are puternic de suferit in clipele astea … regasirea sinelui e departe … azi mi-e jale de mine … cu toate ca si asta e prea mult spus …

eu tare aiurea ma mai simt cand imi dau seama ca increderea pe care o am in oamenii de langa mine se consuma in van. eu inca mai cred ca oamenii sunt buni, desi cine si incearca sa demonstreze ceva, doar contrariul reuseste. putini inteleg cu adevarat cum sunt, putini ma cunosc cu adevarat, nici eu una nu sunt constienta de complexitatea acestui fapt. stiu doar ca sunt prea sensibila … trebuie sa mai cresc, dar nu stiu ce va rezolva asta. maturitatea e doar o stare, ce nu schimba emotiile si sentimentele pe care le simte si le traieste o persoana. vreau sa cred ca se vor maturiza intentiile, cu toate ca probabilitatea este mica, daca mai zic ca ale mele au fost evidente inca de la inceput.

simt ca trebuie sa las totul in urma, cu toate ca ceva ma urmareste zilnic. simt ca cineva e cu ochii pe mine, cu toate ca nu vrea sa iasa din ascunzis. simt ca puteri nu mai am, desi merg inainte. simt ca alerg de propria-mi fiinta, desi e singura, care pe langa parinti nu ma paraseste. simt ca desi vara a venit de ceva vreme, la mine e toamna in sufletel. simt ca orice nu as face, nimic nu ma va multumi. simt ca timpul trece, dar amintirile provocate de el raman implantate in scoarta anilor. simt ca vulcanul erupe ori de cate ori uit de contraindicatii. simt ca nu e locul, persoanele potrivite, desi actiunile sunt aparent involuntare si aprobate. simt ca nu merita, desi ecoul pur si nevinovat inca se mai aude. simt ca prefacutii isi gasesc un loc comod langa mine, ascunzandu-si intentiile si adevaratele ganduri in neprihanirea gandurilor mele. simt ca si de data asta am avut ceva de invatat, iar lectia asta pur si simplu a fost consolidata, nu e prima data cand am fost prezenta. nu e ceva in premiera, nu e ceva  care sa imi taie aripile, doar imi face scutul mai puternic.

la suprafata sunt foarte puternica, desi cu ceva timp in urma nu ma puteam mandri cu asta. interiorul, treptat-treptat se face si el asa. viata te invata multe, dar cel mai important – te invata sa traiesti. oricum nu toti au note bune nici macar la aceasta materie. pacat ca oamenii nu inteleg ca pot fi reali infiderent de situatie. un cuvant spus in fata valoreaza cat o mie de taceri. cei ce m-au vazut si mai sensibila stiu ca au fost socati, dar asta sunt eu fara masti, desi observ ca lumea prefera persoanele cu masti. accept si eu ideea mastilor, doar nu pentru acelasi motiv pentru care o accepta cei din jur, ci pentru a ma feri de ei. sunt hotarata – PUN PUNCT!!!

si apropo … buburuzele sunt numai pentru mine, la fel ca si fluturasii si alte insecte care chiar au o valoare aparte pentru mine.

 

totul va fi bine

si ce sa faci cand nimic nu mai are acelasi impact asupra ta, cand tot ce candva era totul acum e nimic? ce sa faci cand nu mai simti lucrurile la o intensitate maxima? sa fie oare ceva in neregula, sa fiu eu de vina cu ceva?
cand eram mai mica auzeam adesea ca daca nu e dragoste la prima vedere, atunci nimic nu mai are efect … totul e in zadar … de ceva vreme ma intreb eu deja ce e dragostea la prima vedere … sau mai bine zis ce e dragostea … intru in prea mari incurcaturi numai gandindu-ma la asta … nu mai e atat de important sa iti dai seama de toate acestea … mai important e sa simti, sa traiesti momentul si sa intelegi ca sunt printre putinele pe care le poti avea … de a fost sa fie dragoste iti vei da seama, poate ca mai tarziu, dar iti vei da seama
ce mi se intampla acum … prea greu sa imi dau seama, cu atat mai mult sa verbalizez … iata care este si motivul pentru care scriu, incercand ca macar eu sa inteleg ceva mai tarziu …
pur si simplu e bine … e bine si e suficient … mi-e de ajuns pana ce … nu vreau sa ma gandesc la complicatii sau la alte lucruri care inevitabil vor veni …
vreau sa ma consider inca micuta, sa pot lua lucrurile nu chiar atat de serios, pentru ca nici nu inteleg ce inseamna serios … viata e prea rapida sa inteleg ce e serios si ce nu e … nu vreau sa ma complic … probabil ca cineva isi da seama de asta … adica multi isi dau seama … persoanele mai apropiate, care stiu ce se intampla cu mine si cu conceptia mea despre lume …
vreau sa fie bine si atat … poate ca prea multe inseamna pentru mine bine, dar totusi atat de putine … deviza mea in viata este insasi aceastra expresie … totul va fi bine … de aici si pornesc si toate succesele si bucuriile mele …
cu mai putin de o saptamana in urma ma gandeam cum ar putea fi, cum ar putea parea, ce ar putea sa ma atraga la el , ce as putea vorbi cu el … ma gandeam daca va fi macar cat de cat asemanator cu ceea ce imi inchipuisem eu … nu ca asta era scopul, dar erau niste intrebari … ma chinuiau uneori, dar imi spuneam ca va fi bine
uite ca au disparut, dar ma intreb ce a ramas … a ramas increderea mea in ceea ce inseamna bine, am ramas eu si a ramas el, doar ca altfel … mai linistita, mai impacata cu sine din motive necunoscute inca … frica … nici nu cred ca a fost prezenta macar in unul din momentele de pana acum … pur si simplu m-am simtit protejata si atat … si nu ca vreau sa laud pe cineva, dar simt ca am incredere si atat …
poate ca gresesc, poate ca nu ar trebui, poate ca e prea devreme, poate ca nu il stiu atat de bine, poate ca el singur nu are incredere in sine … cu toate acestea, am incredere si atat … totul va fi bine