acolo

am trecut astazi pe acolo. Pe acolo ai fost si tu, dar nu astazi. Pe acolo am fost impreuna, dar altfel eram ambii. Luminitele scanteiau mai aprig in trecut, acum erau lenese, parca tineau ritmul cu inima-mi tacuta. Teii ce in trecut imbatau atmosfera cu mireasma lor de neuitat acum erau ofiliti, pregatindu-se de lunga perioada de hibernare. Parcarea era goala. Parcul era altul. Bancuta cu „licurici” era ocupata si nu am reusit sa ma bucur de privelistea ce o oferea. Poate ca e mai bine, cu siguranta nu as fi vazut aceleasi lucruri de una singura … Primavara e altfel, totul e mai inflacarat, cu scantei, cu fluturasi si buburuze … Toamna e cu frunze uscate si melancolie, cu jaratec abia rumegand ce treptat se transforma in cenusa imprimand o siguranta mai mare. Timpul le va arata pe toate … Unde nu e loc de doi, unul nu are ce cauta … Se pare ca „parcul cu surprize” nu e gazda potrivita pentru mine … Fumul cu miros de prune uscate invaluie in el tot ce a fost, iar roua nocturna trezeste la viata fiecare particica care inca isi mai aminteste trecutul incert si nedeslusit … Ceea ce urmeaza e sigur, dar e diferit

 

singur in visare

viteza vantului te poarta in lumi indepartate, soarele incalzeste cu o necunoscuta sfiala de a nu fi descoperit si pedepsit, iarba vrea sa creasca dar se intimideaza de ritmul mult prea rapid al omului trecator, pasarile cu greu ies din vizuine … iarna a fost prea lunga si prea grea. cu toate acestea, e o noua zi de primavara, a douazeci si saptea a primaverii anului acesta. atmosfera e promitatoare, se anunta un an binecuvantat de Cel de Sus. Razele Soarelui se chinuie sa scoata din casa oamenii care inca nu au realizat intentia naturii de a se trezi si de a incepe in ritm alert viata anului 2010. Putinele parcuri din oras sunt vizitate de parinti cu copii mici care admira, impreuna cu odorasele lor, divina magie a trezirii naturii la viata. cu toate acestea, nu e de ajuns … nu toti ies afara din casa. e prea greu sa scoti singuratatea afara … implantarea ei in cele mai ascunse colturi ale casei a inlaturat orice posibilitate de lupta cu ea … cel mai usor e sa lenevesti, sa stai fara nici un gand, sau cu prea multe. indiferent de sunetele ce ies din difuzoare, senzatia e aceeasi … gol profund si un abis vesnic. cine ar putea intelege daca nu numai cei ce trec prin aceasta stare … timpul le va rezolva, dar nu stiu in ce masura.

somnul e cel mai bun prieten al omului … il ajuta sa scape pentru o perioada oarecare de realitatea cotidiana … mai greu e sa adormi, dar oricum, dupa ce ai adormit visele sunt cele ce te ajuta sa evadezi in spatii nestiute si necuprinse de ochiul uman. e simplu sa existi intr-un asemenea spatiu … nestiut de nimeni, invizibil daca vrei, realizand ceea ce in lumea reala e imposibil … trairile sunt mai intense, exteriorizarea lor e lipsita de dificultati, prietenii sunt sinceri … intervine ceva in aceasta forma a existentei umane si te impune sa revii la ceea ce nu iti permite sa te exprimi fara limite … trezirea e inevitabila … toate visele se spulbera si te vezi nevoit sa infrunti viata.

natura totusi e aproape … mai ales spre sfarsitul zilei cand te decizi ca ar fi bine sa faci o plimbare … materialismul, il simti ca te sufoca cand esti in  cercul societatii … desi incerci, nu poti sta pentru prea mult timp inconjurat de persoane care au idealuri straine de ale tale … evadezi … intri din nou in singuratatea ascunsa in colturi … ea o parte din tine … ea esti tu