am tot alergat de colo colo in ultima vreme si nu am mai ajuns sa respir profund … astazi e ziua cea mare … cadere nervoasa, emotionala, tot … integritatea sufleteasca de pana acum are puternic de suferit in clipele astea … regasirea sinelui e departe … azi mi-e jale de mine … cu toate ca si asta e prea mult spus …
eu tare aiurea ma mai simt cand imi dau seama ca increderea pe care o am in oamenii de langa mine se consuma in van. eu inca mai cred ca oamenii sunt buni, desi cine si incearca sa demonstreze ceva, doar contrariul reuseste. putini inteleg cu adevarat cum sunt, putini ma cunosc cu adevarat, nici eu una nu sunt constienta de complexitatea acestui fapt. stiu doar ca sunt prea sensibila … trebuie sa mai cresc, dar nu stiu ce va rezolva asta. maturitatea e doar o stare, ce nu schimba emotiile si sentimentele pe care le simte si le traieste o persoana. vreau sa cred ca se vor maturiza intentiile, cu toate ca probabilitatea este mica, daca mai zic ca ale mele au fost evidente inca de la inceput.
simt ca trebuie sa las totul in urma, cu toate ca ceva ma urmareste zilnic. simt ca cineva e cu ochii pe mine, cu toate ca nu vrea sa iasa din ascunzis. simt ca puteri nu mai am, desi merg inainte. simt ca alerg de propria-mi fiinta, desi e singura, care pe langa parinti nu ma paraseste. simt ca desi vara a venit de ceva vreme, la mine e toamna in sufletel. simt ca orice nu as face, nimic nu ma va multumi. simt ca timpul trece, dar amintirile provocate de el raman implantate in scoarta anilor. simt ca vulcanul erupe ori de cate ori uit de contraindicatii. simt ca nu e locul, persoanele potrivite, desi actiunile sunt aparent involuntare si aprobate. simt ca nu merita, desi ecoul pur si nevinovat inca se mai aude. simt ca prefacutii isi gasesc un loc comod langa mine, ascunzandu-si intentiile si adevaratele ganduri in neprihanirea gandurilor mele. simt ca si de data asta am avut ceva de invatat, iar lectia asta pur si simplu a fost consolidata, nu e prima data cand am fost prezenta. nu e ceva in premiera, nu e ceva care sa imi taie aripile, doar imi face scutul mai puternic.
la suprafata sunt foarte puternica, desi cu ceva timp in urma nu ma puteam mandri cu asta. interiorul, treptat-treptat se face si el asa. viata te invata multe, dar cel mai important – te invata sa traiesti. oricum nu toti au note bune nici macar la aceasta materie. pacat ca oamenii nu inteleg ca pot fi reali infiderent de situatie. un cuvant spus in fata valoreaza cat o mie de taceri. cei ce m-au vazut si mai sensibila stiu ca au fost socati, dar asta sunt eu fara masti, desi observ ca lumea prefera persoanele cu masti. accept si eu ideea mastilor, doar nu pentru acelasi motiv pentru care o accepta cei din jur, ci pentru a ma feri de ei. sunt hotarata – PUN PUNCT!!!
si apropo … buburuzele sunt numai pentru mine, la fel ca si fluturasii si alte insecte care chiar au o valoare aparte pentru mine.
vreau sa stiu ce vreau si sa urmez drumul cel mai scurt pentru a ajunge la ceea ce vreau … vreau sa vreau doar ceea ce nu m-ar rani … vreau sa fiu puternica si sa pot trece peste toate obstacolele pe care singura mi le construiesc pana la urma … vreau sa am puterea de a da inapoi atunci cand cineva ma ataca … vreau sa fiu mai independenta … sa nu ma apere mereu tata … vreau sa fiu in stare sa pot proteja si e pe cineva … vreau sa inteleaga toti cat de greu e sa fii tu atunci cand nu stii nici macar cine esti dintr-o sumedenie de motive contrare la care nimeni nici macar nu s-a gandit ca ar putea exista … vreau sa ma gandesc doar la ceea ce cu adevarat conteaza, conteaza nu numai astazi, dar pe o perioada mai mare atat pentru mine cat si pentru cei de langa mine … vreau sa ma inconjoare persoane care inteleg cine sunt, ce reprezint, ce simt, ce vreau, de cate sunt in stare pentru lucrurile, fiintele si sentimentele la care tin si care intr-adevar sunt de valoare pentru mine … vreau sa se inteleaga ca nu sunt oameni de neinlocuit, eu fiind unul din ei … sunt doar sentimente, ganduri ce se rasfrung asupra unor anumite persoane … oricum si ele sunt foarte relative tinand cont ca in viziunea mea doar ceea ce este reciproc este vazut ca un adevarat sentiment … vreau sa fim inconjurati de bine, pace, incredere, transparenta, sinceritate, adevar … vreau sa scriu pe blog nu numai atunci cand sunt rapusa de melancolie si nimicita de depresie … vreau sa scriu din dorinta de a impartasi si acele momente care au o reflectare senina in memoria mea … vreau sa ies din depresie la fel de repede precum am si intrat … si asta nu pentru ca nu vreau sa ma vada cineva asa, ci pur si simplu pentru ca nici mie nu-mi place sa fiu asa … pur si simplu nu sunt eu aceea
calimara de amintiri 