Credeam în dragostea ta, dar mi-am dat seama că nu ura este opusul dragostei, ci indiferenţa.
Eşti imun la toate. Nu ura te face să fii păcătos, ci indiferenţa faţă de cei ce ţin la tine.
Ceea ce creşte în mine este ură şi indiferenţă. Acesta este rodul a tot ceea ce cândva era totul.
Tot ceea ce eşti este izvorât din ignoranţă. Nici nu tinzi la perfecţiune, pentru că nu-ţi ajunge înţelepciunea necesară pentru astfel de realizări omeneşti.
Eşti atât de actual … nu rămâi cu nimic în urma modei. În colţuri creşte indiferenţa ce-ţi dă putere să frângi inimi.
Blândeţea ta rupe hotarele realului. O fiinţă pură nu poate fi blândă şi în acelaşi timp atât de indiferentă. Tu le reuşeşti pe toate.
Eşti politicos cu cei ce te înconjoră. Încep să cred că această politeţe a ta cu mine este o indiferenţă organizată.
Am descoperit cea mai puternică forţă din univers … indiferenţa. Tot ce atins ea este lipsit de sens. Nici dragostea mea nu mai are nici un sens.
În spatele indiferenţei tale se ascund nişte atitudini neştiute de mine. Aş vrea să ştiu ce se ascunde în spatele ei pentru a putea merge mai departe. De altfel sunt blocată în această prăpastie a durerii.
Nu mi-e frică de duşmani. Cel mai rău lucru pe care îl pot face este să mă omoare. Nici de prieteni nu mi-e frică. Ei m-au trădat şi mă vor mai trăda în continuare. Mi-e frică de cei indiferenţi deoarece ei nici nu ucid, nici nu trădează, însă cu acordul lor se comit şi omoruri şi trădări.
Ignoranţa ta m-a trimis în noaptea minţii, noapte în care nici lună nu e, nici stele.
Cu toate că la moment mi se pare imposibil, sper că voi reuşi să te uit. Este un lucru ce ţine de timp şi de indiferenţă … va ajunge o vreme când mă voi sătura de atâta suferinţă şi nepăsare. Va veni acel moment când voi simţi că trăiesc şi nu are rost să mă mai gândesc la tine. Pentru un moment aş vrea şi eu să fiu indiferentă, însă imi dau seama că nu pot … asta ar însemna să nu mai fiu eu.
calimara de amintiri 