… alone in a huge world …

alerg mereu si de putine ori ma opresc sa imi dau seama care este motivul pentru care alerg cu aceasta viteza … frica e in sange si nu vrea sa iasa oricat de mult nu as forta-o … s-a transformat deja in lichidul vital fara de care nu mai pot exista. de  vina e propria-mi constiinta care a hotarat ca e mai bine sa sufere in singuratate decat sa se elibereze de povara unor ganduri sfasietoare. frica e mai simpla, mai usor de indurat, macina doar interiorul, nu da suspiciuni nimanui ca ceva ar fi gresit, te pazeste de orice contact cu cei din jur.

vreau sa cred ca sunt puternica, dar nu mai stiu ce inseamna a  fi puternic … a fi inchis in sine sau a putea avea un echilibru intern … nu cred ca voi mai rezista mult in acest ritm, iar asta nu ar insemna ca pur si simplu voi schimba ceva in mine … cred ca e prea mult. pur si simplu voi ceda si cine stie ce urmari va aduce aceasta cedare. as vrea sa spun stop, ajutor … dar de fiecare data imi dau seama ca sunt singura si nu ma poate auzi nimeni … asta e cel mai dureros … alone in a huge world …

vinovatul … probabil eu insami, oricum influenta celor din jur nu face nimic altceva decat sa mareasca dramatismul … momentele cand ai nevoie sa vorbesti cu cineva si nu e nimeni alaturi, iar agenda telefonica e prea mare ca sa poti suna pe cineva mi se par imposibil de depasit, insa nu stiu cum se face ca mereu trec peste ele … sa vie de vina playerul care e mereu plin cu muzica care ma face sa mai uit ca sunt singura persoana cu problemele astea? … probabil ca nici nu e o problema atat de mare … singuratatea e prea frumoasa in comparatie cu dialogurile interminabile despre lucruri absolut fara sens … probabil ca ea, singuratatea, e adevarat mea prietena

 

STOP!!!

daca ar sti cei din jur cat de dificil e sa inaintezi cand tot ceea ce te defineste este atat de nesigur si de putred, cand tot ceea ce credeai mai sfant nu e decat minciuna … realitatea de cele mai multe ori este mai cruda decat orice altceva pe lumea asta, iar viata in asemenea conditii isi pierde valoarea si sensul normal. dificultatea existentei intr-o asemenea situatie pune piedici in dezvoltarea normala a oricarui. intreaga sa viata va purta amprenta acelor urme lasate de durerea deplina a noianului de evenimente ce l-au marcat … vinovati suntem noi, societatea. cu ce e vinovat acel bebelus ce se naste intr-o familie in care relatiile sunt distantate si chiar violente? cu ce e vinovat el ca cei ce l-au adus pe lume nu au constientizat faptele pe care le-au facut concepand un copil cand ei singuri nu erau destul de dezvoltati emotional? cate persoane deja mature nu ar vrea sa se intoarca in timp si sa le aminteasca celor ce le-au dat nastere ca nu e tocmai bine ceea ce fac, ca mai devreme sau mai tarziu vor plati pentru ceea ce fac ei acum, ca nu sunt potriviti, ca ea nu e acea femeie, el nu e acel barbat … ca rezultatul a ceea ce fac ei acum nici nu il pot concepe la momentul de fata, ca ceea ce fac le va afecta copii in cele din urma, ca vor suferi intr-un mod pe care nici sa il viseze nu pot … le-ar spune pur si simplu STOP!!!