un cantec prea super … o voce profunda … un adevar sfasietor
…………………………………………………………………………..
parca nu am trecut prin asa momente, parca tot merge bine, dar e atat de profund cantecul …. atat de divin cand vezi si alte parti ale vietii … ale celei pe care tu o crezi normala, obisnuita …
e ceva normal sa intalnesti persoana cu care ai vrea sa iti traiesti intreaga viata, alaturi de care sa te simti implinit … nu vreau sa cred ca mi-am pierdut inca speranta, cu toate ca pana acum au fost persoane fata de care nutream sentimente pure, dar din diferite motive nu a fost sa fie … dragostea e un lucru greu pe lumea asta …
dar ce sa faci atunci cand nu cauti pe cineva care sa-ti fie a doua jumatate, ci pur si simplu te cauti pe tine insuti? ce sa mai faci atunci? de la cine sa te mai ceri daca tu singur nu stii unde esti? unde sa te mai duci si pe ce drumuri sa o apuci? cui sa te ceri? ramanem totusi la acea tacere divina … in surdina cu o muzica abia auzindu-se … Chopin, vorba cantecului
cui sa te mai ceri cand ti-e dor de copilarie, dar ea este departe, intr-un sertar ascunsa …
calimara de amintiri 